Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a semnat un Memorandum de colaborare privind constituirea Micro-clusterului „Herbafruct”.
Micro-clusterul „Herbafruct” este creat în cadrul proiectului PNUD/PRIM. Obiectivul memorandumului prevede mai multe măsuri de sinergizare a eforturilor operatorilor economici în parteneriat cu entitățile de educație-cercetare-dezvoltare-inovare-digitalizare și instituțiile regulatorii, APL de nivelul I și II, partenerii externi.
Viziunea pe termen lung de dezvoltare a clusterului prevede, că Micro-Clusterul «Herbafruct», prima aglomerație de producție în sectorul culturilor medicinale din Moldova într-o perioadă de 15-20 ani, va deveni forța motrice pentru resuscitarea și relansarea sectorului culturilor medicinale și aromatice din țară. În această perioadă, clusterul se va extinde la nivel național și internațional.
Proiectul „Herbafruct» va deveni lider în ceea ce privește dezvoltarea economică a membrilor săi, conexiunea și cooperarea cu clustere similare și companii de top din domeniu, un model de ascensiune pe piața internă și externă și de trecere de la economia extensivă la intensivă.